PARTAJ SUCCESORAL-RENUNTARE IN FAVOREM-CONDITII DE VALIDITATE A ACESTUI ACT DE DISPOZITIE-NECESITATEA UNEI PROCURI AUTENTICE DIN PARTEA MANDANTULUI-INCIDENTA DISPOZITIILOR LEGALE IN MATERIE DE MANDAT.
(art. 691 C.civ., art.69 C.pr.civ., art.1535, art.1536 ( alin.3 C. civ.)
Acest act de dispoziţie, o renunţare in favorem faţă de alt succesor, nu este recunoscută de cod, decât în condiţiile art. 691, transmiterea drepturilor succesorale de la un moştenitor la altul urmând să se facă pe calea unor acte juridice translative de proprietate, în speţă donaţie.
Chiar admiţând această posibilitate de renunţare la întregul lot atribuit în favoarea unui alt moştenitor şi cu titlu gratuit, se constată că în cauză se impunea prezentarea unei procuri speciale conform disp.art. 69 C.proc.civ. sus menţionate.
(Tribunalul Arges, Decizia nr. 1823/19.11.2007)
Dosar nr. 773/214/2006
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1823/R
Şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2007
Completul compus din:
PREŞEDINTE Andreea Tabacu
Judecător Aneta Duţă
Judecător Cellia Beck
Grefier Maria Neagoe
S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de reclamantele VOICULESCU ALEXANDRINA, LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA, cu domiciliul ales la „Cabinet individual av. Stancu Puiu Dorin ", cu sediul profesional în Piteşti, str. Ana Ipătescu bl. 2, sc. C ap. 7, judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 651/29.06.2007 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. 773/21472006 nr. vechi 786/2006 în contradictoriu cu intimata pârâta STANESCU IULIANA domiciliată în Bucureşti, str. Valea Argeşului nr. 6, bl. M22, sc.A, et. 7, Ap. 42 sector 6, prin tutore DRĂGUŞIN DUMITRU , domiciliat în Bucureşti, str. Bogdan Stan, nr. 3, bl. 311, sc. 4, et. 1, ap. 33, sector 6.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat Andronache Ion Florin substituind pe avocat Stancu Puiu Dorin pentru recurenţii-reclamanţi, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat Andronache Ion Florin depune la dosar delegaţie avocaţială de substituire pentru avocat Stancu Puiu Dorin apărătorul recurenţilor-reclamanţi.. Mai depune procura judiciară autentificată sub nr. 6837/15.11.2007 şi procura judiciară autentificată sub nr. 5021/15.11.2007. Arată că nu mai are cereri de formulat şi solicită cuvântul asupra recursului.
Tribunalul, faţă de această precizare, constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat Andronache Ion Florin, pentru recurenţii-reclamanţi, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, în sensul atribuirii în lotul reclamantei Voiculescu Alexandrina a lotului ce le revine reclamantelor Lefter Iuliana şi Prună Georgeta din masa succesorală.
INSTANŢA
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele.
Prin cererea formulată la data de 27.12.2005 pe rolul Judecătoriei Piteşti reclamanţii, VOICULESCU ALEXANDRINA, LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA, au solicitat împotriva pârâtei, STĂNESCU IULIANA, partajarea terenurilor de: 6,24 ha, înscris în titlul de proprietate nr. 120603/2003 eliberat pe numele autoarei lor, Stănescu CP. Dumitra (fostă Micu Dumitra, decedată la data de 9.12.1983, cu ultimul domiciliu în comuna Mozăceni, jud. Argeş); 2,71 ha, cu vegetaţie forestieră, înscris în titlul de proprietate cu nr. 1690; 6 ha, situat în comuna Izvoru, jud. Argeş, evidenţiat în titlul cu nr. 119483 şi de 10,0020 ha, amplasat în comuna Mozăceni, jud. Argeş şi pentru care s-a întocmit titlul de proprietate cu nr. 46001, pe numele autorului, Stănescu Petre (Micu Petre), decedat la data de 13.03.1980.
În motivare s-a arătat că moştenitorii celor doi autori au rămas cei trei descendenţi de gradul I, Trandafir Rada, Voiculescu Alexandrina şi Stănescu Petre.
Moştenitorii defunctei, Trandafir Rada, sunt Lefter Iuliana şi Prună Georgeta iar pârâta Stănescu Iuliana (pusă sub interdicţie pentru lipsadiscernământului) este fiica defunctului, Stănescu Petre.
Reclamanţii au mai precizat şi componenţa masei succesorale, rămasă de pe urma de pe urma celor doi autori, Stănescu CP. Dumitra şi Stănescu (Micu) Petre,respectiv terenurile înscrise în titlurile de proprietate cu nr. 120603/29.01.2006, nr. 1690/6.02.2003, nr. 119483/19.11.2002 şi 46001/15.06.1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1696/12.04.2006, Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Costeşti.
După declinare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 773/214/2006.
Întrucât reclamantele nu s-au conformat dispoziţiei instanţei de a depune la dosar hotărârea privind punerea pârâtei, Stănescu Iuliana, sub interdicţie judecătorească şi decizia de numire a tutorelui, cauza a fost suspendată, potrivit art. 1551 C proc. civ. la data de 5.09.2006.
La data de 19.12.2006, cauza a fost repusă pe rol, la cererea reclamantelor.
La data de 8.02.2007, pârâta, Stănescu Iuliana, reprezentată de tutorele ei, Drăguşin Dumitru, a formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate deschisă şi succesiunea defunctului, Stănescu (Micu) Petre şi să se completeze masa partajabilă cu următoarele bunuri: suprafaţa de 250 mp, situată în comuna Mozăceni, sat Babaroaga, jud. Argeş, casa de locuit şi grajdul, edificate pe acest teren (fila 42).
Prin încheierea de şedinţă din data de 17.04.2007, s-a admis în principiu acţiunea reclamantelor şi s-a anulat cererea reconvenţională, ca fiind insuficient timbrată.
La data de 13.03.1980, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului, Stănescu Petre (cunoscut şi sub numele de Meu), cu ultimul domiciliu în comuna Mozăceni, judeţul Argeş.
La data de 9.12.1983, s-a constatat deschisă şi succesiunea defunctei, Stănescu Dumitra (cunoscută şi sub numele de Meu), cu ultimul domiciliu în comuna Mozăceni, judeţul Argeş.
S-a reţinut că succesiunea celor doi defuncţi a fost acceptată de către: Voiculescu Alexandrina şi Trandafir Rada, în calitate de descendente de gradul I şi de către Stănescu Iuliana, în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu o cotă de 1/3, fiecare.
Cota de 1/3, cuvenită moştenitoarei, Trandafir Rada, decedată la data de 26.04.2004, s-a retransmis, în indiviziune fiicelor sale, Lefter Iuliana şi Prună Georgeta.
Prin aceeaşi încheiere, s-a stabilit şi componenţa masei partajabile: terenurile în suprafaţă de 6,24 ha; 2,71 ha şi de 10,003, situate pe raza comunei Mozăceni, judeţul Argeş şi de 6 ha, situate pe teritoriul comunei Izvoru, judeţul Argeş, cu amplasamentele descrise în titlurile de proprietate cu nr. 120603/29.01.2003, 1690/6.02.2003,46001/15.06.1994 şi nr. 119483/19.11.2002.
În scopul sistării proprietăţii indivize, s-a efectuat o expertiză de specialitate, în cuprinsul căreia s-au propus două variante de lotizare.
Prin sentinţa civilă nr. 651/29 iunie 2007 Judecatoria Costesti a admis acţiunea formulată de către reclamantele VOICULESCU ALEXANDRINA, LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA, cu domiciliul ales la „Cabinet individual av. Stancu Puiu Dorin ", cu sediul profesional în Piteşti, str. Ana Ipătescu bl. 2, se. Q ap. 7, judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâta Stănescu Iuliana, prin tutore Drăguşin Dumitru, domiciliat în Bucureşti, str. Bogdan Stan, nr. 3, bl. 311, se. 4, et. 1, ap. 33, sector 6, a anulat cererea reconvenţională ca netimbrată şi a dispus sistarea proprietăţii indivize a părţilor, omologând raportul de expertiză în varianta I de lotizare, întocmit de expertul, Stanciu D. Gheorghe, astfel:
Lotul 1 - Voiculescu Alexandra - Se atribuie suprafaţa de 20000 mp din totalul suprafeţei de 60.000. m.p. teren arabil extravilan amplasat în T. 10; P.A 123 cu vecinătăţile: N - Dragomir Ilie; E -Drum; S - Lotul 2 - Moşt. Trandafir Rada; V - Drum. Valoare teren = 3060,00 lei; Se atribuie suprafaţa de 1000 m.p. teren curţi - construcţii amplasată în T. 5; P. 441 (Anexa 1) cu vecinătăţile: N - Uliţă; E - Drum judeţean; S - lotul 2 -Moşt. Trandafir Rada; V - Rest proprietate. - Valoare teren = 1500,00 lei; Se atribuie terenul intravilan în suprafaţă de 230 m.p amplasat în T. 5; P 447 (Anexa 1) cu vecinătăţile: N- Uliţă; E - Rest proprietate; S - Buşică Pavel; V -Buşică Pavel - Valoare teren = 345, 00 lei; Se atribuie terenul arabil intravilan în suprafaţă de 3796 m.p amplasat în T. 5; P 533 cu vecinătăţile: N- Uliţă; E - Cotelici Ioana; S - Ristea Dumitru ; V - Drum comunal - Valoare teren = 1138,80 lei; Se atribuie suprafaţa de 2500 m.p teren arabil extravilan amplasată în T. 33; P 423 cu vecinătăţile: N- Drum; E - Grigore Radu; S - Drum; V - Curea Gherghina - Valoare teren = 382, 50 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 20.000 m.p amplasat în T. 32; P 412 cu vecinătăţile: N- Drum; E - Buşică Pavel; S - Drum; V - Antea Mira - Valoare teren = 3060, 00 lei; Se atribuie suprafaţa de 20.800 m.p teren extravilan din totalul suprafeţei de 62400 m.p. amplasat în T. 7; P 17 cu vecinătăţile: N- Simion Gr. Marinescu; E -Drum; S - Lotul 2 - Moşt. Trandafir Rada; V – Pădure - Valoare teren = 3182,40 lei; Se atribuie 13550 m.p. pădure amplasată în UP V, UA 27 (Ocolul Silvic Costeşti - punct Mozacu) cu vecinătăţile: N - Sârbu Grigore Ene; E - Drum; S -lotul 2 - Moşt. Trandafir Rada; V – Drum -Valoare pădure = 4102,94 lei.
Total atribuit prin lotizare = 16771, 64 lei, cuvenit prin partajare = 15619, 66 lei. Datorează sultă lotului 3 - Stănescu Iuliana în valoare de 1151,98 lei.
Lotul 2 - Moşt Trandafir Rada (Lefter Iuliana şi Prună Georgeta)
Se atribuie suprafaţa de 20000 m.p din totalul suprafeţei de 60.000. m.p. teren arabil extravilan amplasat în T. 10; P.A. 123 cu vecinătăţile: N - Lotul 1 -Voiculescu Alexandra; E - Drum; S - Lotul 3 - Stănescu Iuliana; V – Drum - Valoare teren - 3060,00 lei; Se atribuie 250 m.p. teren curţi - construcţii amplasat în T. 5; P. 447 (Anexa 1) cu vecinătăţile: N - Lotul 1 - Voiculescu Alexandra; E - Drum judeţean; S -Stănescu Iuliana; V - Lotul 1 - Voiculescu Alexandra (L = 33 m; 1 = 7,80 m) - Valoare teren = 375,00 lei; Se atribuie terenul arabil intravilan (grădină) în suprafaţă de 647 m.p amplasat în T. 5; P 443 (Anexa 1) cu vecinătăţile: N- Lotul 1 - Voiculescu Alexandra; E -Stănescu Iuliana; S - Stănescu Iuliana; V - Buşică Pavel (Anexa 1) - Valoare teren = 323, 50 lei; Se atribuie terenul arabil intravilan în suprafaţă de 1350 m.p amplasat în T. 8; P 942 cu vecinătăţile: N - Cotelici Ioana; E - Drum; S - Geabunea Simion; V –Islaz -Valoare teren = 405,00 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 7200 m.p. amplasat în T. 28; P 377 cu vecinătăţile: N- Preda Aurel; E - Drum judeţean; S - Ciubuc Tudor; V - Râul Dâmbovnic - Valoare teren = 1101,60 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 5600 m.p amplasat în T. 23; P 294 cu vecinătăţile: N- Dură Stan; E - Drum; S - Tivic Măria; V – Drum - Valoare teren = 856,80 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 20.000 m.p amplasat în T. 23; P 294 cu vecinătăţile: N- Buşică Pavel; E - Drum; S - Lăcaru Dumitru; V –Drum - Valoare teren = 3060, 00 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 20.800 m.p din totalul suprafeţei de 62400 m.p. amplasat în T. 7; P 17 cu vecinătăţile: N- Lotul 1 -Voiculescu Alexandra; E - Drum; S - Lotul 3 - Stănescu Iuliana; V – Pădure - Valoare teren = 3182,40 lei; Se atribuie 13550 m.p. pădure amplasată în UP V, UA 27 (Ocolul Silvic Costeşti - punct Mozacu) cu vecinătăţile: N - Lotul 1 - Voiculescu Alexandra; E -Drum; S - Simendre I. Ştefan; V – Drum - Valoare pădure = 4102,94 lei.
Total atribuit prin lotizare = 16467,24 lei, cuvenit prin partajare = 15619, 66 lei.
Datorează sultă lotului 3 - Stănescu Iuliana în valoare de 847, 58 lei.
Lotul 3 - Stănescu Iuliana
Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţa de 20000 mp din totalul suprafeţei de 60.000. m.p. amplasat în T. 10; P.A. 123 cu vecinătăţile: N - Lotul 2 -Moşt. Trandafir Rada; E - Drum; S - Vintilă Ilie Stan; V – Drum - Valoare teren = 3060,00 lei; Se atribuie terenul arabil intravilan în suprafaţă de 1800 m.p amplasat în T. 8; P 943 cu vecinătăţile: N- Gubuc Ştefan; E - Drum; S - Voicu Dumitra; V – Izlaz - Valoare teren = 540, 00 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 5500 m.p amplasat în T. 28; P 377 cu vecinătăţile: N- Popescu Gheorghe; E - Drum judeţean; S - Cotelici Ioana ; V - & Dâmbovnic - Valoare teren = 841,50 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 8400 m.p amplasat în T. 478; P 38 cu vecinătăţile: N- Drum; E - Stoian Ion; S - Drum; V - Tudorache Dobre - Valoare teren = 1285,20 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 11000 m.p. amplasat în T. 36; P 451; cu vecinătăţile: N - Cărbunaru Ene, E - Drum; S - Buşică Pavel; V –Drum - Valoare teren = 1683,00 lei; Se atribuie pădurea în suprafaţă de 10.000 m. p. amplasată în T. 24 cu vecinătăţile: N- Trandafir Ilie; E - Drum; S - Radu Ion; V – Pădure - Valoare pădure 3028, 00 lei; Se atribuie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 20.800 m.p din totalul suprafeţei de 62400 m.p. amplasat în T. 7; P 17 cu vecinătăţile: N- Lotul 2 - Moşt. Trandafir Rada; E - Drum; S - Radu Ion; V – Pădure - Valoare teren =3182,40 lei.
Total atribuit prin lotizare = 13620 lei, cuvenit prin partajare 15619,66 lei
Primeşte sulta în valoare de 1151,98 lei de la lotul 1 Voiculescu Alexandra şi o sulta în valoare de 847,58 lei de la lotul 2 Moşt. Trandafir Rada.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut singura opţiune exprimată în faţa instanţei, în temeiul art. 728 C civ., de sistare a proprietăţii indivize a părţilor, omologând raportul de expertiză în varianta I de lotizare.
Instanţa nu a ţinut seama de cererea formulată de către procurator prin care acesta solicita să i se atribuie reclamantei , Voiculescu Alexandrina, partea ce-i revine celei pe care o reprezintă - Lefter Iuliana, din masa succesorală (fila 24) întrucât exerciţiul unui astfel de act de dispoziţie nu i-a fost conferit prin procura specială de la fila 73.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs VOICULESCU ALEXANDRINA, LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA solicitând instanţei admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul atribuirii în lotul reclamantei Voiculescu Alexandrina a părţilor ce le revine reclamantelor Lefter Iuliana şi Pruna Georgeta.
În motivare s-a arătat că în faţa instanţei de fond s-a solicitat de către reclamantele LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA, prin mandatar, că partea lor din moştenire să fie trecută în favoarea moştenitoarei Voiculescu Alexandrina însă instanţa a respins nejustificat această cerere, deşi din cele două procuri de la filele 72 şi 73 dosar fond rezultă că mandatarul poate face şi acte de dispoziţie în numele mandantelor.
În faţa instanţei de recurs au fost depuse la dosar procurile judiciare acordate către Profeanu Mircea de către recurentele Lefter Iuliana şi Prună Georgeta la 15.11.2007 .
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticii invocate, instanţa constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Potrivit disp.art. 69 C.proc.civ. recunoaşterile privitore la drepturi procesuale renunţările şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procurii speciale.
În cauză, reclamantele Prună Georgeta şi Lefter Iuliana au acordat mandat numitului Profeanu Mircea pentru reprezentarea în judecată, procurile fiind depuse la filele 72-73 dosar fond.
În cuprinsul acestor procuri se arată într-o modalitate asemănătoare de către cele două mandante că mandatarul poate formula cereri şi va reprezenta la termenele stabilite de către instanţă pe mandante , va face cereri şi declaraţii necesare va propune şi administra orice probe, va îndeplini şi primit orice act de procedură, va introduce excepţii, căi de atac, va propune martori şi va solicitarea efectuarea de expertize, va putea încheia tranzacţii stabilind loturi ori sulta ce se cuvine părţii reprezentate, precum şi aspecte legale de căile de atac.
În procura autentificată sub nr. 2592/06.06.2007 Lefter Iuliana arată că mandatarul poate să retragă orice acţiune civilă sau penală iar în procura nr. 2104/06.06.2007 Prună Georgeta arată că, mandatarul va putea să restrângă acţiunea şi să facă tranzacţii .
În temeiul acestor procuri mandatarul a formulat cereri ( filele 74-75 dosar fond) prin care a solicitat ca partea ce se cuvine mandantelor sale din moştenire să fie atribuită în lotul reclamantei Voiculescu Alexandra .
Acest act de dispoziţie, o renunţare in favorem faţă de alt succesor, nu este recunoscută de cod, decât în condiţiile art. 691, transmiterea drepturilor succesorale de la un moştenitor la altul urmând să se facă pe calea unor acte juridice translative de proprietate, în speţă donaţie.
Chiar admiţând această posibilitate de renunţare la întregul lot atribuit în favoarea unui alt moştenitor şi cu titlu gratuit, se constată că în cauză se impunea prezentarea unei procuri speciale conform disp.art. 69 C.proc.civ. sus menţionate.
Din procurile prezentate rezultă că mandantele au conferit mandatarului posibilitatea de a face generic restrângerea acţiunii sau renunţări la acţiune, ori tranzacţii , fără a se arăta concret conţinutul acestor acte. Or, procura specială solicitată de cod are în vedere raportat la prevederile art. 1535 C.civ. ca mandatul să fie dat special pentru o anume afacere deoarece mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrate, iar nu şi pe cele de dispoziţie . Şi prevederile art. 1536 alin 2 C.civ. solicită ca în ipoteza înstrăinării, mandatul să fie special cu arătarea în termeni expreşi a operaţiunii ce se va încheia. Astfel, mandatul trebuie sa cuprindă referire atât la natura operaţiunii cât şi la obiectul acesteia.
Or, renunţarea la toate drepturile ce s-ar cuveni mandantelor din succesiunea autorilor nu se poate încadra în noţiunea de tranzacţie şi nici de renunţare ori de restrângere a acţiunii, aspecte recunoscute prin procurile acordate .
Mai mult, din procura autentificată sub nr. 5021 /15.11.2007 prezentată instanţei de recurs se vorbeşte despre posibilitatea mandatarului de a vinde bunurile ce s-ar cuveni ulterior emiterii sentinţei definitive şi irevocabile, la preţul cel mai avantajos pentru mandantă, astfel că faţă de această precizare nu se poate reţine împuternicirea mandatarului de a renunţa cu titlu gratuit la drepturile ce s-ar fi cuvenit mandantei din succesiunea autorilor.
Totodată, din procura autentificată sub nr. 6837/15.11.2007 nu se conferă mandatarului posibilitatea de a face renunţări la drepturi, procura reluând în mare aceleaşi menţiuni ca şi cea acordată în faţa primei instanţe şi aflată la fila 73 dosar fond.
În atare situaţie, pe fondul lipsei unei procuri speciale acordate de către titularele lotului II în sensul renunţării la partea ce s-ar cuveni din moştenire, soluţia primei instanţe este corectă.
Pentru toate acestea în temeiul disp.art. 312 C.proc.civ .instanţa va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele VOICULESCU ALEXANDRINA, LEFTER IULIANA şi PRUNĂ GEORGETA, cu domiciliul ales la „Cabinet individual av. Stancu Puiu Dorin ", cu sediul profesional în Piteşti, str. Ana Ipătescu bl. 2, sc. C ap. 7, judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 651/29.06.2007 pronunţată de Judecătoria Costeşti în dosarul nr. 773/21472006 nr. vechi 786/2006 în contradictoriu cu intimata pârâta STANESCU IULIANA domiciliată în Bucureşti, str. Valea Argeşului nr. 6, bl. M22, sc.A, et. 7, Ap. 42 sector 6, prin tutore DRĂGUŞIN DUMITRU , domiciliat în Bucureşti, str. Bogdan Stan, nr. 3, bl. 311, sc. 4, et. 1, ap. 33, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.11.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Preşedinte, Andreea TabacuJudecător, Aneta DuţăJudecător, Cellia BeckGrefier, Maria Neagoe
Red. A.T.
Dact D.T./ 4 ex.
21.11.2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment