Actiune in granituire – Punerea in executare a hotararii judecatoresti in baza careia a fost trasata linia de hotar intre proprietatea reclamantului si cea apartinand paratilor – Executarea silită obligaţiei de a face care nu implica un fapt personal al debitorului (in speta,creditorul fiind autorizat sa demoleze el insusi, pe cheltuiala debitorilor )– Inaplicabilitatea art. 5803 C.pr.civ.
(art.5803 C.pr.civ.)
Totodată în ce priveşte aplicarea art. 5803 C.pr.civ. se constată că acesta are în vedere numai obligaţiile intuitu persoane stabilite prin titlu executoriu, iar nu obligaţiile care pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, bunăoară chiar prin intermediul creditorului, aşa cum este şi cazul în speţă, în dispozitiv reţinându-se posibilitatea acestuia de a demola el temelia pe cheltuiala paraţilor.
În consecinţă amenzile cominatorii în temeiul art. 5803 C.pr.civ. nu pot fi acordate în ipoteza de faţă, textul negăsindu-şi aplicarea.
(Tribunalul Arges, Decizia nr.
1706/05.11.2007)
Dosar nr. 14202/280/2006
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
Nr. 1706/R
Şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2007
Completul compus din:
PREŞEDINTE Andreea Tabacu
Judecător Aneta Duţă
Judecător Ioana Pârvu
Grefier Maria Neagoe
S-au luat în examinare, pentru soluţionare, recursurile declarate de reclamantul B.G., de pârâţii N.A., I.C., C.D. împotriva sentinţei civile nr.1113/23.02.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.14202/280/2006 , intimaţi fiind B.C. şi B.D.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurentul-reclamant B.G. personal, avocat P.A. pentru recurenţii-pârâţi, lipsă fiind intimaţii-pârâţi.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către după care:
Recurentul-reclamant B.G. depune la dosar încheierea de şedinţă din data de 25.06.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 9690/2003 şi arată că nu a angajat apărător deoarece nu a mai putut încheia contract cu avocatul de la fond astfel ca va încerca sa se reprezinte singur.
Recurentul-reclamant B.G. şi apărătorul recurenţilor - pârâţi, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat şi solicită cuvântul asupra recursurilor.
Tribunalul solicita recurentului să precizeze instanţei ce a înţeles să conteste.
Recurentul arata ca înţelege să conteste linia de hotar, fără a putea preciza dacă are în vedere linia dispusă de instanţa sau cea trasată de executor prin semne exterioare de hotar.
Faţă de aceasta, tribunalul constată recursurile în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestora.
Recurentul-reclamant B.G. solicită admiterea recursului şi depune la dosar concluzii scrise. Arată că s-a trasat linia de hotar, dar că identificarea este greşit făcută de executorii judecătoreşti pe linia de 48 ml, aceasta trecând prin colţul fanarului, solicitând obligarea acestora să refacă greşeala şi să stabilească linia de hotar aşa cum este prevăzută de expertul tehnic. Arată că nu consideră că aplicarea unei amenzi civile determină îndeplinirea executării.
Apărătorul recurenţilor-pârâţi solicită admiterea recursului formulat de pârâţii N.A., I.C., C.D., iar pe fond modificarea sentinţei în sensul respingerii plângerii, fără cheltuieli de judecată.
Solicită respingerea recursului declarat de reclamant.
Depune la dosar concluzii scrise susţinute în şedinţă de judecată.
INSTANŢA
Asupra recursului civil de faţă, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2006 pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamantul B.G. a formulat plângere împotriva executorilor judecătoreşti N.A., I. C. şi C.D. care prin atitudinea profesională adoptată nu au dus la nici un rezultat concret, respectiv nu s-a reuşit punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3548/16.06.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.9690/2003, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea celor trei executori judecătoreşti la plata, în solidar cu pârâţii B.C. şi B.D. ( L.), a unor daune interese în valoare de 60 RON pe zi de întârziere pentru tergiversarea punerii în aplicare a sentinţei civile mai sus arătate, obligarea ultimilor doi pârâţi, în baza disp. art. 5803 Cod procedură civilă, la plata unei amenzi civile cominatorii în valoare de 20 RON pe zi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
În motivarea acţiunii s-a arătat că deşi au trecut aproape doi ani de la învestirea executorilor judecătoreşti cu punerea în executare a deciziei civile mai sus arătate nici până în prezent nu s-a reuşit executarea silită începută în dosarul de executare nr.1071/2004, reclamantul deplasându-se în teren împreună cu aceştia de cinci ori, la fiecare dintre aceste termene pârâţii opunându-se cu violenţă la punerea în executare aşa cum este consemnat şi în procesele verbale întocmite .
S-a mai susţinut că executorii judecătoreşti nu au luat nici o măsură ulterioară care să conducă la executarea hotărârii judecătoreşti, deşi au fost însoţiţi şi de către organele de poliţie, rezumându-se doar la a consemna faptele în procesul-verbal întocmit, în ciuda faptului că dispoziţiile art. 239 Cod penal referitor la ultraj sunt încă în vigoare, astfel că prin atitudinea tolerantă şi prin lipsa de reacţie s-a încurajat opoziţia debitorilor la punerea în executare şi implicit a fost lipsit de posesia bunurilor.
În susţinerea cererii au fost depuse la dosar: cerere formulată de creditor pentru investire cu formulă executorie, sentinţa civilă nr. 3548/16 iulie 2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 9690/2003, procese verbale întocmite de executorul judecătoresc la 04 iulie 2007, 27 septembrie 206, 25 mai 2005, 05 mai 2005, 19 octombrie 2005.
La data de 07.12.2006 cei trei pârâţi executori judecătoreşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, cu susţinerea că organul de executare a respectat întocmai dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 188/2000 în sensul că s-au efectuat mai multe deplasări pentru a se proceda la executarea efectivă a titlului executoriu, însă debitorii s-au opus cu violenţă înjurând şi agresând atât organele de executare cât şi organele de poliţie, subliniindu-se faptul că nu a existat refuzul de executare din partea acestora.
În cauză a fost dispusă ataşarea dosarului de executare nr. 1071/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1113/23 februarie 2007 Judecătoria Piteşti a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.G., împotriva pârâţilor N.A., I.C., C.D., B.C. şi B.D. (L.), a obligat pe pârâţii N.A., I.C. şi C.D. la plata unei amenzi civile către stat în valoare de 2000 RON şi a respins celelalte capete de cerere.
Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi pârâţii N.A., I.C. şi C.D. să plătească reclamantului suma de 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3548/16.07.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile reclamantului B.G. şi cea a pârâţilor B.C. şi B.D. (L.) şi au fost obligaţi pârâţii să ridice de pe terenul proprietatea reclamantului temelia marcată pe schiţa anexă la raportul de expertiză printr-un dreptunghi haşurat, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să efectueze demolarea acesteia pe cheltuiala pârâţilor, cei din urmă fiind obligaţi şi la plata sumei de 13.500.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe anii 2002-2004. Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare la data de 26.09.2004.
Ulterior sentinţa cu numărul de mai sus a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea pronunţată la 01.11.2004, la cererea reclamantului-creditor încuviinţându-se executarea silită imobiliară directă a titlului executoriu, aşa cum reiese din încheierea pronunţată la 12.11.2004 de către Judecătoria Piteşti, formându-se dosarul de executare nr. 1071/2004.
A reţinut instanţa că cei trei pârâţi executori judecătoreşti, N.A., I.C. şi C.D. s-au prezentat în teren de mai multe ori începând cu data de 05.05.2005 la unele din aceste deplasări, organele de executare fiind însoţite de către reprezentanţi ai poliţiei.
La fiecare dintre termene s-au încheiat procese verbale din care a rezultat că pârâţii B.C. şi B.D. (L.) s-au opus cu violenţă la executarea hotărârii judecătoreşti, ameninţând, înjurând şi lovind pe aceştia.
După fiecare eveniment de acest fel executorii judecătoreşti au solicitat sprijinul organelor de poliţie şi au reluat deplasarea la locul în care trebuia efectuată executarea silită, atitudine care însă s-a dovedit ineficientă şi totodată insuficientă în condiţiile în care nici până în prezent nu s-a reuşit punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată şi rămasă definitivă în urmă cu aproape trei ani.
A reţinut instanţa ca deşi organele de executare au precizat prin întâmpinare că nu au refuzat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, ineficienţa activităţii desfăşurate de aceştia a rezultat cu claritate, dată fiind neexecutarea hotărârii judecătoreşti, reţinându-se totodată că pârâţii nu au invocat şi nici nu au dovedit că pentru neexecutare culpa ar aparţine agenţilor forţei publice care nu şi-au dat concursul sau au îndeplinit deficitar atribuţiile impuse de lege la apariţia unor situaţii de acest fel , fiind de neînţeles, în condiţiile date şi în lipsa altor probe privind natura şi gravitatea evenimentelor desfăşurate la faţa locului, cum două persoane (pârâţii debitori) au putut să împiedice vreme îndelungată, într-un stat de drept, punerea în executare a unei hotărârii judecătoreşti.
Au fost reţinute prevederile art. 3711 alin. 3 Cod procedură civilă conform cărora executarea silită are loc în oricare formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare, art. 373 alin.1 din acelaşi cod prevăzând că hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc, în cazurile când acesta consideră necesar organele de poliţie, jandarmeriei sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, fiind obligaţi să-i acorde concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite.
Totodată s-au reţinut dispoziţiile art. 404 alin. 11 Cod procedură civilă care stabilesc că în cazul în care constată nejustificat refuzul executorului de a începe executarea silită sau de a îndeplini un act de executare silită, dacă fapta nu constituie infracţiune potrivit legii penale, instanţa de executare sesizată potrivit art. 399 alin. 1 va putea obliga executorul la plata unei amenzi de la 500 lei la 2500 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
A apreciat instanţa ca atitudinea organelor de executare nu poate fi considerată ca fiind în măsură să conducă la executarea silită efectivă a hotărârii judecătoreşti invocată drept titlu executoriu, aceştia fiind abilitaţi de lege să ia toate măsurile necesare şi cu ajutorul forţei publice să pună în executare o hotărâre judecătorească, condiţii în care nu au fost reţinute apărările pârâţilor din întâmpinare, în sensul că şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau prin lege, mai ales că fiind vorba despre o obligaţie de a face, instanţa autorizase pe reclamant, în caz de refuz din partea pârâţilor, să îndeplinească chiar el lucrarea de demolare a temeliei pe cheltuiala debitorilor.
În consecinţa s-a reţinut ca se impune obligarea pârâţilor executori judecătoreşti la plata unei amenzi civile în favoarea statului în cuantum de 2000 RON pentru tergiversarea, chiar fără intenţie, a executării silite, şi respins faţă de pârâţii-debitori.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor debitori la plata unei amenzi civile cominatorii în valoare de 200 RON pe zi de întârziere, potrivit dispoziţiile art. 5803 din Codul de procedură civilă invocat de reclamant instanţa l-a respins reţinând că dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile, în favoarea statului până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. S-a constatat că dispoziţiile de mai sus privesc doar pe debitori şi nu sunt aplicabile în cauză vizând numai situaţiile în care obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, ipoteză ce nu se regăseşte în speţa de faţă în raport de natura obligaţiilor ce rezultă din titlul executoriu ce se doreşte a fi pus în executare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul şi pârâţii executori judecătoreşti.
În recursul formulat de câtre reclamant se susţine admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâţilor la plata în solidar a daunelor interese în valoare de 60 lei pe zi de întârziere şi amendarea acestora în favoarea statului în mod individual precum şi obligarea la punerea în executare a sentinţei.
Se susţine că executarea nu s-a realizat ca urmare a atitudinii debitorilor şi a executorilor judecătoreşti, care s-au deplasat de cinci ori la locul executării, în trei rânduri apelând şi la organele de politie.
Se susţine că simplele deplasări la faţa locului şi întocmirea unor procese verbale nu poate fi apreciată ca diligente pentru executarea hotărârii, iar declinarea competenţei către alte organe nu este întemeiată deoarece eronat a reţinut instanţa că executorii au solicitat sprijinul organelor de poliţie la fiecare dintre termenele de executare.
Se arată că obligarea executorilor doar la plata în solidar a amenzii civile în valoare de 2000 lei nu poate fi o presiune a legii asupra lor de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale.
Se susţine că nici excluderea debitorilor de la orice răspundere nu poate duce la îndeplinirea rolului instanţei de executare.
Se critică sentinţa şi în ce priveşte motivarea acesteia, arătându-se că deşi instanţa a reţinut că petentul a fost prejudiciat prin neexecutare totuşi nu îi obligă pe pârâţi la daune interese pentru întârziere în suma de 60 lei pe zi.
În recursul formulat de câtre pârâţii executori judecătoreşti se susţine admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei în sensul respingerii cererii formulate.
În motivare se susţine că refuzul de executare reţinut de instanţa de judecată şi care întemeiază admiterea cererii nu rezultă din probele administrate, dimpotrivă acestea relevând faptul că executorii şi-au îndeplinit atribuţiile ce le reveneau în vederea executării sentinţei civile – titlu executoriu.
Se susţine că la deplasările la faţa locului debitorii au avut o atitudine de opunere la executare, care intră sub incidenţa legii penale, creditorul formulând plângere penală împotriva debitorilor care ar trebui sa fie obligaţi conform art. 5803 C.pr.civ.
De asemenea se susţine ca ineficienta executării nu este rezultatul atitudinii organului de executare, acesta nefiind singurul participant la executarea silită.
În recurs instanţa a dispus ataşarea dosarului de executare în fotocopie.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate şi în raport de probatoriul administrat în cauză instanţa constata că recursul formulat de către reclamant este nefondat iar recursul pârâţilor executori judecătoreşti este fondat, pentru considerentele ce se vor expune coroborat pentru ambele cereri.
Astfel, cererea reclamantului a fost întemeiata pe dispoziţiile art. 53 din L. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi pe toate prevederile din Codul de procedură civilă privind executarea silită - 3711 – 5805 C.pr.civ.
Potrivit primului text indicat, în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc.
Totodată potrivit art. 399 C.pr.civ. se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 404 alin. 11 din cod arata ca în cazul în care constată nejustificat refuzul executorului de a începe executarea silită sau de a îndeplini un act de executare silită, dacă fapta nu constituie infracţiune potrivit legii penale, instanţa de executare, sesizată potrivit art. 399 alin. 1, va putea obliga executorul la plata unei amenzi de la 500 lei la 2.500 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
Aşadar, în ceea ce priveşte aceasta cerere îndreptată împotriva organelor de executare, executori judecătoreşti, pentru admiterea cererii se impune analizarea refuzului de executare, care coroborat şi cu art. 53 din L. 188/2000 trebuie să fie nejustificat.
În speţa dedusă judecăţii se constata ca executorii au efectuat mai multe deplasări la fata locului, întocmind de fiecare data proces verbal (la 04 iulie 2007, 27 septembrie 2006, 25 mai 2005, 05 mai 2005, 19 octombrie 2005), iar la 20.09.2005 au dresat proces verbal prin care au constatat imposibilitatea executării datorită stării meteorologice nefavorabile.
De asemenea, cu excepţia primelor doua deplasări, la care au constatat comportamentul violent al debitorilor, executorii au solicitat organelor forţei publice – poliţie să îi însoţească la faţa locului.
Aşa cum rezultă din copiile adreselor din 05.10.2005, 18.09.2006, 07.05.2007, 30.05.2007 trimise către postul de poliţie şi către jandarmerie executorii au solicitat sprijin acestora în temeiul dispoziţiilor art. 3841 şi 3732 alin.1 C.pr.civ.
În procesele verbale întocmite la faţa locului la 05.05.2005 şi 19.10.2005 s-a reţinut că atitudinea debitorilor fiind de natură a împiedica executarea se impune efectuarea executării în prezenta organelor de politie, astfel ca pentru deplasările ulterioare acestea au fost convocate, însă şi faţa de aceştia debitorii au avut aceeaşi atitudine violenţa, motiv pentru care după mai multe deplasări, la 21 iunie 2007 s-a procedat la reţinerea debitorului B.G., care a fost condus la postul de poliţie Bascov.
În atare situaţie nu se poate reţine refuzul organelor de executare de a pune în executare sentinţa titlu executoriu, nici într-o modalitate indirectă, organele de executare îndeplinindu-şi atribuţiile conform prevederilor legale.
Pe de altă parte nu se poate reţine că executarea unei hotărâri judecătoreşti sau a altui titlu executoriu reprezintă o atribuţie exclusivă a executorului judecătoresc faţă de prevederile art. 3732 alin. 1 C.pr.civ. conform cărora atunci când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite.
Totodată se reţine că în procesul verbal din 23 mai 2007 s-a menţionat că se va fixa un nou termen de executare urmare a atitudinii violente a debitorilor şi a faptului că la faţa locului nu s-au aflat suficiente organe ale forţei publice deşi la 07 mai 2007 s-a înaintat adresa către postul de poliţie, aducându-se la cunoştinţa termenul de executare de 23 mai 2007.
Faptul ca executorul nu a formulat plângere penală pentru ultraj împotriva debitorilor, având în vedere violenţele exercitate împotriva acestora, nu poate atrage concluzia ca din acest motiv executarea nu a fost realizata imediat.
Aşadar, nu se poate reţine lipsa de diligenţa a executorilor judecătoreşti în punerea în executare a sentinţei şi întârzierea culpabila a acestora în punerea în executare a titlului executoriu pentru a se face aplicarea art. 404 alin. 11 C.pr.civ. Intr-adevăr, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a reţinut, în cauza Ruinau împotriva României că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, raportând această perioadă la un interval de opt ani, reţinând însă lipsa de diligenţă a executărilor care nu au pus în executare sentinţa - titlu executoriu pe considerentul că reclamantul creditor nu era prezent, deşi o astfel de dispoziţie nu există în dreptul intern. Pe de altă parte curtea a reţinut că pe parcursul unui an nu a existat nici o încercare de executare. Or, în speţa de faţă sentinţa al cărui dispozitiv dispune grăniţuirea şi demolarea unei temelii, a fost pronunţată la 16 iulie 2004, a rămas definitivă la 20.09.2004, dosarul de executare constituindu-se la sfârşitul acestui an, prima deplasare a executorilor la faţa locului având loc în luna mai 2005, ulterior s-au mai efectuat trei deplasări iar linia de hotar a fost trasată, prin punerea de semne exterioare, ţăruşi de lemn şi sârmă la 21 iunie 2007, conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc.
În ce priveşte obligarea în solidar a executorilor împreună cu debitorii la plata unei amenzi civile se constată că dispoziţiile art. 404 alin. 11 din cod au în vedere numai organul de executare iar nu şi pe debitor.
Totodată în ce priveşte aplicarea art. 5803 C.pr.civ. se constată că acesta are în vedere numai obligaţiile intuitu persoane stabilite prin titlu executoriu, iar nu obligaţiile care pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, bunăoară chiar prin intermediul creditorului, aşa cum este şi cazul în speţă, în dispozitiv reţinându-se posibilitatea acestuia de a demola el temelia pe cheltuiala pârâţilor.
În consecinţa amenzile cominatorii în temeiul art. 5803 C.pr.civ. nu pot fi acordate în ipoteza de faţă, textul negăsindu-şi aplicarea.
În ce priveşte daunele interese în cuantum de 60 de lei pe zi de întârziere pentru refuzul punerii în executare a sentinţei titlu executoriu, instanţa constată în primul rând că temeiurile de drept invocate de petent nu susţin o atare răspundere, astfel că în cauză se impune analizarea îndeplinirii condiţiilor art. 998 – 999 C.civ., aplicabile în toate ipotezele în care Codul de procedură civilă în materie de executare civilă vorbeşte despre acoperirea prejudiciului sau despre daune interese.
În ce priveşte pe pârâţii executori judecătoreşti nu se poate reţine lipsa de diligenţă şi refuzul nejustificat de executare pentru a fi îndeplinită cerinţele răspunderii civile delictuale.
În ce priveşte pe debitori instanţa constată că atitudinea violentă a acestora, ce se încadrează în noţiunea de faptă delictuală, a determinat tergiversarea executării silite, care nu a putut fi realizată până la reţinerea debitorului de către organele de poliţie.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în condiţiile art. 998 – 999 C.civ se impune împlinirea celor patru condiţii a existenţei unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura cauzală între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia autorului. Prejudiciul trebuie să fie cert şi susţinut prin probe administrate în cauză în condiţiile art. 1169 C.civ.
Astfel, dacă parte din cerinţele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, existând o faptă ilicită – opunerea la executare, cu vinovăţie, nu se poate constata în ce constă prejudiciul şi care este cuantumul dovedit al acestuia, urmare a neexecutării, instanţa neputând aprecia în echitate asupra acestuia.
În faţa primei instanţe la termenul din 09.02.2007 reclamantul prin apărător ales a arătat că nu are cereri de formulat şi probe de solicitat, în concluziile de fond susţinând admiterea cererii şi luarea măsurilor împotriva executorilor judecătoreşti precum şi obligarea pârâţilor debitori la plata unor amenzi în baza dispoziţiilor art. 5803 C.pr.civ. fără a face vorbire de răspunderea delictuală a debitorilor. Or, conform celor de mai sus, textul menţionat nu are aplicabilitate în cauză, astfel că prejudiciul trebuie analizat în condiţiile dreptului comun, cuantumul amenzii prevăzute de text neputând să servească drept criteriu pentru stabilirea prejudiciului suferit de creditor.
Nici în cererea de recurs sau în concluziile asupra acesteia nu se precizează în ce constă pierderea suferită şi nu se solicită alte probe în susţinerea criticilor adresate sentinţei în ce priveşte daunele interese solicitate.
Mai mult, analizând acest aspect se constata ca obligaţia la care debitorii s-au opus este dată de lipsa trasării unei linii de hotar concrete, neputând fi evaluată aceasta obligaţie de grăniţuire. Aşadar nu se poate vorbi despre lipsa de folosinţă a terenului care să poată fi evaluată pentru acordarea daunelor interese.
Faţă de aceste considerente în temeiul art. 312 C.pr.civ instanţa va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, va admite recursul declarat de pârâţii executori judecătoreşti şi va modifica sentinţa în sensul că va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 1113/23.02.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.14202/280/2006 , intimaţi fiind C.D., I.C., N.A., B.C. şi B.D.
Admite recursul declarat de pârâţii N.A., I.C., C.D. împotriva aceleiaşi sentinţe intimaţi fiind B.G., B.C. şi B.D.
Modifică sentinţa în sensul că respinge cererea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Red. A.T
Dact. NE/ 2 ex
07.11.2007
danna
dana popescu
No comments:
Post a Comment