AT_Ciolac

RECUPERARE CREANTA IN CONTEXTUL RELATIILOR DINTRE CONCUBINI-PARTICULARITATI PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE APLICABIL RAPORTURILOR INTRE SOTI SI CELOR INTRE CONCUBINI-INTERPRETAREA CAUZELOR DE INTRERUPERE SI DE SUSPENDARE A PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE IN CONSIDERAREA PRINCIPIULUI ECHITATII-PROTEJAREA INTERESULUI LEGITIM JUSTIFICAT DE UNUL DINTRE CONCUBINI.
(art.1, art. 14 alin.3 Decretul nr.
167/1958)
Sancţiunea ce ar suporta-o reclamanta pe motiv că nu a încheiat o căsătorie cu pârâtul, pentru a atrage toate consecinţele legale ale acesteia, este nejustificată faţă de comportarea acestuia ca aflându-se într-o adevărată căsătorie şi nu ar fi nici echitabil pentru aceasta să nu i se aplice regulile prescripţiei în materia relaţiilor dintre soţi, deşi situaţia de fapt reflecta o relaţie de durată care poate fi confundată cu relaţia de căsătorie.
Într-adevăr, cauzele de întrerupere şi suspendare a prescripţiei sunt limitativ prevăzute de lege, interpretarea lor extensivă nefiind posibilă, însă, protejarea interesului legitim justificat de reclamantă nu ar fi la rândul său posibilă dacă se apreciază aceste reguli ca fiind aplicabile numai soţilor.
(Tribunalul Arges, Decizia nr.
829/23.05.2007)
Dosar nr. 6958/280/2006
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 829/R
Şedinţa publică de la 23 Mai 2007
Completul compus din:
PREŞEDINTE Gheorghe Tomescu
Judecător Sabin-Viorel Tănăsescu
Judecător Andreea Tabacu
Grefier Şirin Esther Nurla
S-a luat în examinare, spre soluţionare, recursul declarat de recurenţii CIOLAC ELENA şi CIOLAC VIOREL, domiciliaţi în Piteşti, str. Tudor Vladimirescu, bl. P10-11, sc. F, ap.9, jud. Argeş, împotriva sentinţei civile nr.33/05.01.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6958/280/2006, intimat fiind CHIRITA ILIE, domiciliat în Piteşti, b-dul N. Bălcescu, bl. T5, sc.A, ap.24, jud. Argeş.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constată că
Dezbaterile în fond şi luările de cuvânt au avut loc în şedinţa publica din data de 16 Mai 2007, când susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunţat următoarea decizie.
     
INSTANŢA
Asupra recursului civil de fata, constata următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 08.06.2006 pe rolul Judecătoriei Piteşti reclamanţii Ciolac Elena şi Ciolac Viorel au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul Chiriţă Ilie sa se dispună ieşirea din indiviziune asupra apartamentului situat în Piteşti, B-dul N. Bălcescu, bl.T.5, sc.A, etj.5, ap.24, judeţul Argeş solicitând să constate că au o contribuţie exclusivă la dobândirea acestora şi un drept de creanţă ce nu poate fi valorificat decât pe calea ieşirii din indiviziune fiind concubini, de asemenea solicitând să fie obligat pârâtul să plătească despăgubiri egale cu valoarea de circulaţie a imobilului mai sus arătat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta Ciolac Elena a arătat că a cumpărat pe numele ei şi al minorului cu contractul autentificat sub nr.17219/09.10.1991 apartamentul situat în Piteşti, cartier Găvana II, bl.11, sc.A, etj.10.ap.66.
A precizat că în acest imobil a locuit împreună cu fiul ei, apartamentul fiind închiriat de fostul soţ de la stat.
A mai arătat reclamanta că în cursul anului 1991, după decesul soţului a început o relaţie de concubinaj cu pârâtul care s-a mutat în apartamentul proprietatea ei şi a fiului său, iar în timp ce locuiau în apartamentul cu două camere pârâtul a primit de la unitatea la care lucra, un apartament cu trei camere, iar în cursul anului 1993 au convenit să vândă apartamentul ai cărui proprietari erau reclamanţii şi să-l cumpere pe cel care îi fusese repartizat pârâtului.
Totodată a precizat că a încheiat o chitanţă de mână cu viitorul cumpărător al apartamentului lor la primirea sumei de 1.300.000 lei, ca arvună, urmând ca ulterior emiterii deciziei de instituire a curatelei să se încheie actul în formă autentică, iar după vânzarea apartamentului, s-a cumpărat apartamentul pârâtului cu banii primiţi de la Barbu N. Gheorghe.
A arătat că în cursul anului 2002 pârâtul a formulat acţiune de evacuare a lor din imobil, iar în luna octombrie 2005 au fost nevoiţi să părăsească apartamentul.
În drept cererea este întemeiată pe disp.art. 728 Cod civil.
În susţinerea cererii au fost ataşate la dosar: chitanţa din 19.05.1993 ( fila 3), dispoziţia 171/26.05.1993 ( fila 4), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16698/28.05.1993 ( fila 5), copie B.I ( fila 6), contractul de vânzare-cumpărare cu fila în rate nr. 1902/22.05.1993 ( filele 7-8).
La data de 07.09.2006 pârâtul legal citat a formulat întâmpinare ( filele 14-16) din dosar prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului de creanţă.
A anexat întâmpinării contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1902/22.05.1993 ( fila 17), factura nr. 2248/25.05.1993 ( fila 18), sentinţa civilă nr. 8537/17.12.1996 pronunţată de judecătoria Piteşti în dosarul nr. 9981/1996 ( fila 19), contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3263/24.10.1996 ( fila 20), contractul de donaţie autentificat sub nr.4358/17.12.1997 ( fila 21), sentinţa civilă nr. 4655/03.07.2002 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 5061/2002 definitivă prin decizia nr. 1669/11.10.2002 a Tribunalului Argeş.
Prin încheierea din 27.10.2006 instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pentru motivele expuse la fila 31 din dosar.
La data de 05.01.2007 pârâtul a depus la dosar sentinţa civilă 4968/27.06.1996 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 773/1996 ( fila 39).
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de creanţă prima instanţa a apreciat-o ca fondata, constatând că acţiunea are ca obiect stabilire drept de creanţă şi nu ieşire din indiviziune întrucât între concubini nu poate exista stare de devălmăşie astfel că potrivit disp. art. 1 din Decretul nr.167/1958 ,, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, termenul prescripţiei fiind de 3 ani.
Din sentinţa civilă nr. 4968/27.06.1996 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 773/1996 ( fila 39), instanţa a constatat că cererea respectivă a fost anulată, astfel că a considerat ca potrivit disp. art. 16 alin.2 din Decretul nr.167/1958 nu se poate aprecia că prescripţia a fost întreruptă, întrucât conform dispoziţiilor legale menţionate, ,, prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţa, deoarece aceasta nu a soluţionat fondul cauzei.
In motivare s-a arătat ca instanţa a soluţionat greşit şi excepţia prescripţiei, fără a stabili momentul de la care acesta începea să curgă. Astfel, se impunea verificarea momentului la care convieţuirea a încetat, de la care se ridica chestiunea formulării unei cereri de chemare în judecată.
A mai arătat recurenta că la un moment dat relaţia de concubinaj a avut de suferit, fiind formulată cerere de chemare în judecată însa starea de concubinaj a fost reluată ulterior, astfel ca relaţiile fiind bune între părţi nu se putea formula acţiune în justiţie.
Se susţine aşadar că momentul de la care se putea determina curgerea prescripţiei pentru dreptul de creanţă al recurentei era dat de încetarea convieţuirii, de când reclamanţii au fost împiedicaţi de pârât să mai utilizeze bunul.
Într-un al doilea motiv de recurs se susţine ca în realitate raporturile dintre părţi sunt guvernate de starea de coproprietate, bunul nefiind propriu al pârâtului, singura modalitate de sistare a acestei stări fiind ieşirea din indiviziune. Starea de concubinaj şi contribuţia recurentei la achiziţionarea apartamentului cu banii primiţi de pe apartamentul propriu vândut determina concluzia ca bunul este coproprietatea părţilor.
Se susţine că din faptul ca paratul a fost numit curatorul fiului recurentei în perioada vânzării apartamentului acestora şi din înstrăinarea propriului bun în aceeaşi lună, anterior cumpărării de către pârât a apartamentului de la unitate, rezultă că intenţia părţilor a fost aceea de a dobândi în coproprietate acel apartament.
Şi în subsidiar dacă se consideră că dreptul cuvenit petentei este numai un drept de creanţă se solicită să se constate că pentru acesta nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, termenul curgând de la încetarea convieţuirii.
Intimaţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului invocând excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 4566/3.07.2002 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 5061/2002.
De asemenea s-a arătat că între părţi a existat starea de concubinaj, care însă nu determină aplicarea prevederilor art.30 din C.familiei, apartamentul cumpărat nedevenind bun comun cu reclamanta.
În ipoteza de faţă dacă se susţine că recurenta a dat bani intimatului pentru achiziţionarea apartamentului, aceasta ar avea numai un drept de creanţă, care este prescris însă deoarece dispoziţiile art.14 alin.3 din Decretul nr. 167/1958 nu se aplică decât în raporturile dintre soţi iar nu în raporturile dintre concubini.
Se susţine de asemenea că apartamentul a fost cumpărat în temeiul nr.85/1992, numai intimatul având calitate de chiriaş, putând dobândi proprietatea apartamentului. Totodată se arară că la momentul cumpărării apartamentul intimatul era căsătorit cu Iliescu Anişoara de care a divorţat abia în anul 1996 în acelaşi an intimatul vânzând însă apartamentul părinţilor săi, care i l-au donat la 17.12.1997.
In privinţa sumei pe care susţine recurenta că a dat-o intimatului se invocă în întâmpinare faptul că plata preţului s-a făcut la 20.05.1993 pe când vânzarea locuinţei recurentei s-a făcut 8 zile mai târziu respectiv, la 28.05.1993.
De asemenea se arată că numirea în calitate de curator al fiului recurentei s-a făcut ulterior cumpărării apartamentului de către intimat, astfel că nu se poate stabili nici o legătură cu achitarea preţului pentru apartamentul ce formează bun propriu al intimatului.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate şi în raport de probatoriul administrat în cauză instanţa constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către intimatul pârât, se constată că aceasta a fost respinsă prin încheierea din 27.10.2006 de către prima instanţă, excepţia fiind reiterată în recurs, astfel că instanţa este investită şi sub acest aspect.
Prin sentinţa civilă nr. 4655/3.07.2002 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 5061/2002 ( f.22-23 dosar fond) s-a dispus evacuarea reclamanţilor din prezenta cauză din apartamentul nr. 24 situat în Piteşti, str. N.Bălcescu, Bl.T5, sc.A, et.5. în considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că din contractul de vânzare nr. 1902/1993 rezultă că Chiriţă Ilie este proprietarul apartamentului în litigiu iar pârâţii îl ocupă fără titlu, acest aspect relevându-se şi din răspunsurile pârâţilor la interogatoriu.
Insă dispoziţiile art.1201 C.civil, pretind ca pentru existenţa prezumţiei de autoritate de lucru judecat , între cele două cereri să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Intr-adevăr, ambele litigii se desfăşoară între aceleaşi părţi chiar dacă în calităţi inversate, însă obiectul prezentei cereri a fost calificat de instanţă prin încheierea din 27.10.2006 ca având drept obiect stabilire drept de creanţă . În consecinţă în prima cerere soluţionată prin sentinţa 4655/3.07.2002 s-a dispus cu privire la folosirea unei locuinţe în timp ce prezenta cerere are ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând contribuţia adusă de reclamantă la dobândirea apartamentului.
In ce priveşte cauza acţiunii se constată că prima cerere a fost determinată de stăpânirea fără drept a apartamentului proprietatea reclamantului de către pârâţi iar cererea de faţă, după calificarea acesteia la 27.10.2006, este consecinţa achitării unei sume de bani de către o parte pentru dobândirea bunului proprietatea celeilalte părţi, în temeiul unei îmbogăţiri fără justă cauză.
Faţă de această situaţie se constată că lipsa identităţii de obiect şi cauză nu poate determina incidenţa autorităţii de lucru judecat, soluţia primei instanţe fiind corect sub acest aspect.
In ceea ce priveşte starea de coproprietate invocată de către recurenta reclamantă cu privire la apartamentul ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare din 25.05.1993 instanţa constată că această susţinere nu este fondată.
Prima instanţa a procedat conform disp. art. 84 C.proc.civ., la 27.10.2006, calificând cererea formulata ca fiind o cerere având ca obiect un drept de creanţă iar nu ieşire din indiviziune, această calificare urmând a fi reţinută şi de către instanţa de recurs.
Astfel, prin contractul nr. 1902/25.05.1993 Chiriţă Ilie a dobândit de la SC TRAIAN SA Piteşti, locuinţa deţinută conform contractului de închiriere nr. 5505/14.012.1990 în bl.T5, Găvana, compusă din 3 camere de locuit cu o suprafaţă utilă de 74,2 m.p. Temeiul vânzării l-a reprezentat Legea nr. 85/1992 , cumpărătorul fiind salariat la SC ASTRA SA Piteşti , dobândirea bunului fiind posibilă numai în această calitate. Legea nr. 85/1992, condiţiona în art. 1 dobândirea prin cumpărare a locuinţelor construite din fondurile statului de calitatea de chiriaş în respectiva locuinţă.
Reclamanta recurentă nu întrunea această calitate la momentul dobândirii apartamentului conform contractului 1902/1993 , astfel că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 85/1992, nu putea deveni coproprietar al acestei locuinţe, indiferent de intenţia părţilor din prezenta cerere, la momentul vânzării.
Faptul că la momentul dobândirii se afla în concubinaj cu dobânditorul, neavând calitate de chiriaş în respectiva locuinţă, nu-i conferă reclamantei un drept subiectiv cu privire la dobândirea în condiţiile legii speciale a dreptului de proprietate asupra apartamentului menţionat.
In acelaşi timp însă instanţa constată că pârâtul stăpânea imobilul menţionat în conformitate cu contractul de închiriere nr. 5505/14.12.1990, fără a achiziţiona apartamentul, deşi ar fi avut posibilitatea conform prevederilor legale ale Decretului lege nr. 61/1990- art.5 alin.2 , anterior Legii nr. 85/1992.
Preţul acestei locuinţe în valoare de 416.801 lei vechi a fost achitat integral la data de 20.05.1993, în timpul stării de concubinaj cu Ciolac Elena. .
La data de 19.05.1993 Ciolac Elena a primit de la Barbu Gheorghe suma de 1.300.000 lei reprezentând arvună apartament , deoarece convenise înstrăinarea propriului apartament situat în Piteşti, cart. Găvana. Bl.E11, ap.66, jud. Argeş, compus din 2 camere şi dependinţe.
Contractul de vânzare cumpărare cu privire la acest apartament proprietatea recurentei şi a fiului acesteia Ciolac George Viorel a fost încheiat la 28.05.1993 cu aceeaşi persoană care achitase la 19.05.1993 arvună.
In vederea încheierii acestui contract de vânzare cumpărare s-a impus numirea prin dispoziţia primarului a unui curator pentru minorul Ciolac George Viorel , actul fiind de dispoziţie şi necesitând încuviinţarea reprezentantului legal. Apartamentul din cart. Găvana. Bl.E11, ap.66 , proprietatea reclamantei Ciolac Elena şi a lui Ciolac Marinel , soţ, a devenit în urma deschiderii succesiunii lui Ciolac Marinel, proprietatea comună a soţiei supravieţuitoare şi a fiului defunctului în cotele prevăzute de lege. în atare situaţie, cum un coproprietar era minor, pentru înstrăinarea apartamentului se impunea numirea unui curator special, fiind emisă în acest sens încuviinţarea autorităţii tutelare pentru înstrăinarea apartamentului.
Această formalitate a fost îndeplinită la 26.05.1993, anterior vânzării de la 28.05.1993 , convenţia fiind însă încheiată la 19.05.1993 fiind încasată şi arvună.
Faţă de această situaţie se constată că la 20.05.1993 când s-a achitat preţul apartamentului proprietatea pârâtului Chiriţă Ilie reclamanta primise suma de 1.300.000 lei cu titlu de arvună, astfel că susţinerea intimatului relativă la momentele încheierii actelor de înstrăinare şi la imposibilitatea utilizării preţului rezultat din vânzarea apartamentului proprietatea recurentei pentru achiziţionarea propriului apartament , este nefondată.
În ce priveşte această creanţă invocată de către recurentă prima instanţă s-a pronunţat numai sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune fără a analiza chestiuni legate de dovada achitării sau de cuantumul acesteia.
Conform disp.art. 14 alin. final din Decretul nr. 167/1958 prescripţia nu curge între soţi pe timpul căsătoriei.
În cauză nu a fost contestată starea de concubinaj a reclamantei – recurente cu pârâtul – intimat începând cu anul 1991, starea de concubinaj ce a fost menţinută ulterior până în anul 2005 când reclamanţii au fost nevoiţi să părăsească apartamentul , urmare a executării silite a sentinţei de evacuare..
De asemenea nu a fost contestat faptul că după cumpărarea apartamentului de către Chiriţă Ilie şi înstrăinarea apartamentului reclamantei către Barbu Gheorghe, reclamanta şi fiul acesteia s-au mutat în locuinţa proprietatea pârâtului.
Faptul că în 1996 a fost formulată o cerere de partaj împotriva aceluiaşi pârât cu privire la bunuri dobândite în timpul stării de concubinaj nu contrazice susţinerea reclamantei că după anularea cererii ca netimbrată aceasta a continuat starea de concubinaj cu pârâtul până în anul 2005.
De asemenea nu are relevanţă faptul că pârâtul a divorţat de soţia sa Chiriţă Anişoara abia la 17.12.1996, în cursul aceluiaşi an înstrăinând părinţilor săi apartamentul achiziţionat conform contractului nr. 1902/1993, şi redobândindu-l prin contractul din 17.12.1997. Aceste aspecte sunt de natură să susţină numai faptul că apartamentul este proprietatea exclusivă a pârâtului însă această chestiune a fost lămurită conform celor de mai sus.
Faţă de această situaţie se constată că până în anul 2005 relaţiile dintre părţi au fost bune, deoarece sentinţa de evacuare din 3.07.2002 nu a fost pusă în executare până în anul 2005. în atare condiţii reclamanta nu a declanşat un proces în contradictoriu cu pârâtul, părţile comportându-se ca şi soţii, deşi nu au încheiat o căsătorie în condiţiile recunoscute de reglementarea română.
Totuşi, o stare de concubinaj îndelungată, recunoscută de părţi în care acestea s-au comportat asemănător soţilor, creează în privinţa reclamantei un interes legitim, cu un conţinut asemănător dreptului subiectiv, recunoscut celor care au încheiat o căsătorie, interes legitim care nu poarte fi lipsit de protecţie juridică.
Sancţiunea ce ar suporta-o reclamanta pe motiv că nu a încheiat o căsătorie cu pârâtul, pentru a atrage toate consecinţele legale ale acesteia, este nejustificată faţă de comportarea acestuia ca aflându-se într-o adevărată căsătorie şi nu ar fi nici echitabil pentru aceasta să nu i se aplice regulile prescripţiei în materia relaţiilor dintre soţi, deşi situaţia de fapt reflectă o relaţie de durată care poate fi confundată cu relaţia de căsătorie.
Intr-adevăr, cauzele de întrerupere şi suspendare a prescripţiei sunt limitativ prevăzute de lege, interpretarea lor extensivă nefiind posibilă, însă, protejarea interesului legitim justificat de reclamantă nu ar fi la rândul său posibilă dacă se apreciază aceste reguli ca fiind aplicabile numai soţilor.
Apreciind ca termenul de prescripţie pentru solicitarea creanţei constând în suma cu care au contribuit reclamanţii la dobândirea apartamentului proprietatea exclusivă a pârâtului nu a curs pe perioada cât recurenta şi intimatul s-au aflat în relaţia de concubinaj (pana în anul 2005), cererea de fata urmează a fi considerata ca introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din D. nr. 16/1958.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 C.proc.civ. instanţa va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa, urmând să soluţioneze fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenţii CIOLAC ELENA şi CIOLAC VIOREL, domiciliaţi în Piteşti, str. Tudor Vladimirescu, bl. P10-11, sc. F, ap.9, jud. Argeş, împotriva sentinţei civile nr.33/05.01.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6958/280/2006, intimat fiind CHIRITA ILIE, domiciliat în Piteşti, b-dul N. Bălcescu, bl. T5, sc.A, ap.24, jud. Argeş.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 Mai 2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
   Preşedinte, Gheorghe TomescuJudecător, Sabin-Viorel TănăsescuJudecător, Andreea TabacuGrefier, Şirin Esther Nurla   
Red. AT/NE/ 4 ex/23.05.2007/jud.fond. F.Mitrofan