r.risnoveanu2

ACTIUNE IN PRETENTII-SOLICITARE DAUNE MATERIALE-ADMITEREA EXCEPTIEI PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE A DREPTULUI MATERIAL LA ACTIUNE-NECONDITIONAREA INCEPUTULUI TERMENULUI DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVA IN RAPORT CU MOMENTUL REABILITARII JUDECATORESTI A RECLAMANTULUI-ARGUMENTE.
(Decretul nr.167/1958, art.133, art. 135 C.
pen.)
Aşa fiind, instanţa apreciază că în anul 2006 reclamantul a fost reabilitat judecătoreşte pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat în 1976, însă reabilitarea, ca instituţie de drept penal, nu are ca scop repararea unei nedreptăţi, cum este situaţia exercitării şi admiterii unei căi extraordinare de atac. Dimpotrivă, în situaţia reabilitării, infracţiunea există, însă se renunţă, după o perioadă de timp, la aplicarea consecinţelor acesteia, în condiţiile prev. de art.135 C. pen.
Faţă de cele expuse anterior, instanţa apreciază ca termenul de prescripţie extinctivă, stabilit imperativ de art.3 teza I („termenul prescripţiei este de 3 ani”) rap. la art.1 alin.1 („dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”) din decretul nr.167/1958, este în speţă de 3 ani, durata acestuia fiind depăşită în prezent. Astfel, dreptul la acţiune s-a născut în patrimoniul reclamantului în anul 1990, atunci când a încetat cauza de imposibilitate morală, obiectivă, de a exercita o asemenea acţiune împotriva pârâtului, dat fiind obiectul juridic al acesteia.
Acest drept, solicitat prin prezenta acţiune de către reclamant, este un drept patrimonial, neinterzis prin hotărârea judecătorească de condamnare, întrucât nu se include în acele „decăderi, interdicţii, precum şi incapacităţi” prev. de art.133 C. pen., astfel cum am arătat anterior, şi – prin urmare – sentinţa penală de reabilitare nu afectează în nici un fel acest drept la acţiune, întrucât acesta nu şi-a încetat în nici un fel existenţa, în special începând cu anul 1990, acesta fiind reglementat ulterior, în mod explicit, şi prin acte normative, începând cu prevederile constituţionale.
(Judecatoria sect. nr.5 Bucuresti, s.civ.
nr.1877/22.03.2007)
Dosar nr. 1504/302/2007
R O MÂ N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A
Sentinţa civilă nr. 1877
Şedinţa publică de la 22 martie 2007
Instanţa compusă din:
PREŞEDINTE:
GREFIER:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C.V. şi pe pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, având ca obiect pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pârâtul, prin consilier juridic, cu delegaţie la dosar, lipsind reclamantul.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează faptul că s-a depus întâmpinare de către pârât.
Instanţa constată că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea termenului de 5 zile, prev. de disp.art.114 ind.1 alin.2 Cpc.
Instanţa acordă cuvântul asupra excepţiei prescripţiei extinctive, invocată de pârât prin întâmpinare.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiei, întrucât termenul legal de prescripţie de 3 ani a expirat, potrivit Decretului nr.167/1958.
     
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 12.02.2007 sub nr.1504/302/2007, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12967 USD, reprezentând daune materiale cauzate prin atitudinea abuzivă manifestată în perioada 1973-1981, precum şi obligarea statului român la scuze publice faţă de reclamant, pentru suferinţele şi umilinţele cauzate de regimul comunist în perioada respectivă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în vara anului 1973 a răspândit manifeste anticomuniste, afişate pe edificii importante ale oraşului Arad. A susţinut reclamantul că a fost arestat la data de 06.11.1974 de către organele de securitate, iar la 26.02.1976 a fost condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, prin sentinţa penală nr.32, la 5 ani închisoare în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cp pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste.
Reclamantul a afirmat că a fost încarcerat la Penitenciarele Arad, Popa Şapcă şi Rahova, executând ulterior pedeapsa la Penitenciarul Aiud, până la data graţierii intervenite prin decretul prezidenţial din 06.07.1976.
Ca urmare a încarcerării sale, soţia reclamantului a fost constrânsă să introducă acţiune de divorţ, iar după eliberare, reclamantul a fost supravegheat permanent şi supravegheat.
A învederat reclamantul faptul că a reuşit, în final, să obţină aprobările necesare din partea Ambasadei SUA pentru a părăsi ţara, iar prin sentinţa penală nr.29/05.07.2006 a Tribunalului Militar Timişoara a fost reabilitat judecătoreşte pentru condamnarea din 1976.
În drept, au fost invocate disp.art.998 C. civ.
În dovedirea acţiunii, au fost depuse în fotocopii certificate „conform cu originalul” următoarele înscrisuri: sentinţa penală nr.32/26.02.1975, sentinţa civilă nr.6677/11.12.1975, sentinţa penală nr.26/05.07.2006, adresa nr.5142/24.02.1975 către ICMJ Arad, memoriu din 12.09.1980 pentru aprobare eliberare acte de emigrare, paşaport pentru persoane fără cetăţenie pe numele Viorel Chirilă, paşaport pentru persoane fără cetăţenie pe numele Carmen-Delia Chirilă, răspuns de la Direcţia paşapoarte din cadrul Inspectoratului Judeţean Arad, declaraţie de garanţie oferită de Batran Iuga Livia şi Boca Ioan, dispoziţia ne.300/21.03.1975 de desfacere a contractului de muncă, adeverinţa nr.0130/1917/15.10.1981, nota de lichidare a datoriilor, chitanţa nr. 642648/24.02.1975, actul notarial nr.14029/1981, adresa nr.557/R/28.05.1980 a Consiliului Popular Arad, adresa din 26.04.1982 emisă de Ambasada României la Washington.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin serviciul registratură, la data de 14.03.2007, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea formulată de către reclamant, întrucât potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 termenul de prescripţie este de 3 ani, iar acţiunea putea fi introdusă cel mai târziu începând cu anul 1990.
În subsidiar, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, mai precis existenţa faptei ilicite, din moment ce reclamantul a fost condamnat în 1975 pentru o faptă ce era atunci infracţiune.
În drept, au fost invocate disp. Decretului nr.167/1958 şi ale art.998 C. civ.
Asupra excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.32/26.02.1975 a Tribunalului Militar Timişoara, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b şi c C. pen pe o perioadă de 3 ani şi degradarea militară.
În baza decretului prezidenţial privind graţierea unor pedepse din 06.07.1976, reclamantul a fost eliberat din închisoare.
Prin sentinţa penala nr.29/05.07.2006 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, reclamantul a fost reabilitat judecătoreşte.
Instanţa constată că reabilitarea judecătorească are caracterul de mijloc legal de încetare a consecinţelor juridice care decurg dintr-o condamnare penală. Reabilitarea face ca realitatea juridică a condamnării, survenită în 1975, să înceteze a mai genera decăderi, interdicţii şi alte incapacităţi care atrag consecinţe restrictive de drepturi, potrivit dispoziţiilor art.133 şi urm. C. pen. aceste efecte corespund atât raţiunii care a impus reglementarea instituţiei reabilitării – legea penală nu trebuie să atingă în mod iremediabil pe cei condamnaţi – , cât şi scopului urmărit: reintegrarea socială a persoanei condamnate.
Interdicţiile, incapacităţile şi decăderile nu vizează însă accesul liber la justiţie, ca drept ce face parte din capacitatea juridică a persoanei, şi care nu a fost şi nu este îngrădit sau exclus din capacitatea juridică a condamnaţilor, indiferente de gravitatea pedepsei penale aplicate.
Aşa fiind, instanţa apreciază că în anul 2006 reclamantul a fost reabilitat judecătoreşte pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat în 1976, însă reabilitarea, ca instituţie de drept penal, nu are ca scop repararea unei nedreptăţi, cum este situaţia exercitării şi admiterii unei căi extraordinare de atac. Dimpotrivă, în situaţia reabilitării, infracţiunea există, însă se renunţă, după o perioadă de timp, la aplicarea consecinţelor acesteia, în condiţiile prev. de art.135 C. pen.
Faţă de cele expuse anterior, instanţa apreciază ca termenul de prescripţie extinctivă, stabilit imperativ de art.3 teza I („termenul prescripţiei este de 3 ani”) rap. la art.1 alin.1 („dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”) din decretul nr.167/1958, este în speţă de 3 ani, durata acestuia fiind depăşită în prezent. Astfel, dreptul la acţiune s-a născut în patrimoniul reclamantului în anul 1990, atunci când a încetat cauza de imposibilitate morală, obiectivă, de a exercita o asemenea acţiune împotriva pârâtului, dat fiind obiectul juridic al acesteia.
Instanţa constată că începutul termenului de prescripţie extinctivă nu este condiţionat de faptul reabilitării reclamantului, deoarece acesta putea solicita oricând reabilitarea judecătorească, chiar după data de 06.01.1983, astfel cum a reţinut Tribunalul Militar Timişoara în sentinţa penală nr.29/2006, atunci când s-a împlinit termenul prev. de art.135 C. pen. evident, coroborând acest fapt al împlinirii termenului de reabilitare cu imposibilitatea obiectivă de a exercita acţiunea în pretenţii, rezultă faptul că acesta avea posibilitatea introducerii prezentei acţiuni începând cu anul 1990. Termenul de 3 ani de prescripţie extinctivă nu poate fi calculat din anul 2006, întrucât aceasta ar conduce la concluzia că o persoană poate să determine, prin propria sa voinţă, începutul cursului termenului de prescripţie extinctivă, cu încălcarea unor norme de ordine publică şi a dispoziţiilor art.7 alin 1 teza I („prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”) coroborat cu art.1 alin.3 din acelaşi decret („orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă”). Fireşte, reclamantul putea să solicite reabilitarea sa judecătorească şi peste alţi 5 sau 10 ani, dar acest aspect nu atrage consecinţa inexistenţei dreptului la acţiune în pretenţii sau prorogarea începutului termenului de prescripţie extinctivă până la data când reclamantul ar promova o acţiune pentru reabilitarea sa.
Acest drept, solicitat prin prezenta acţiune de către reclamant, este un drept patrimonial, neinterzis prin hotărârea judecătorească de condamnare, întrucât nu se include în acele „decăderi, interdicţii, precum şi incapacităţi” prev. de art.133 C. pen., astfel cum am arătat anterior, şi – prin urmare – sentinţa penală de reabilitare nu afectează în nici un fel acest drept la acţiune, întrucât acesta nu şi-a încetat în nici un fel existenţa, în special începând cu anul 1990, acesta fiind reglementat ulterior, în mod explicit, şi prin acte normative, începând cu prevederile constituţionale.
Pe cale de consecinţă, instanţa reţine că termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în pretenţii cu care a fost învestită în dosarul nr.1504/302/2007 a început să curgă în anul 1990 şi perioada acestuia a curs până în anul 1993, în timp ce introducerea acţiunii de faţă a fost făcută pe data de 12.02.2007, această acţiune fiind, aşadar, prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Respinge acţiunea formulată de către reclamantul C.V. în contradictoriu cu STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, ca prescrisă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.03.2007.
PREŞEDINTE GREFIER